Poze.pe.pereti

Sufletul e ca o camera. La inceput – goala. Apoi fiecare si-o aranjeaza dupa preferinte. Eu am ales sa imi tin camera libera deocamdata. Am varuit-o doar, in alb si albastru, culorile viselor. Si i-am facut ferestre largi spre lume. Doar peretii i-am umplut. Cu poze. Inramate si prinse drept, sau agatate doar intr-o pioneza, stinghere sau aglomerate si suprapunandu-se. Pozele astea sunt toata viata mea. Ma reprezinta pe mine. Va prezinta pe voi. Prin ochii mei lumea se vede astfel. Altfel. Fiecare poza e un da. Sau un nu. Un acum, aici, asa… atunci, acolo, aiurea… Eu sunt doar o poza. A mea.