joc.punct

‘Regula numarul unu: jocul e secret.
Jocul era vechi. Il jucau de ani de zile. Nu, nu-l jucau, cuvantul nu e potrivit. Il traiau. Traiau acest joc de ani si ani. Jocul era mai mlt decat ii sugera numele. Era o fantezie incalcita, o alta lume in care se refugiau.[...]

Regula numarul trei: pot juca doar trei persoane. Nici mai multe, nici mai putine. Trei. Un numar preferat atat de arta, cat si de stiinta: culori primare, puncte necesare pentru localizarea unui obiect in spatiu, note pentru a forma un acord muzical.

Trei puncte pentru un triunghi, prima figura geometrica. Incontestabil: doua linii nu pot inchide un spatiu. Punctele triunghiului se pot misca, pot sa-si schimbe aliniamentul, facand sa dispara distanta dintre doua puncte in timp ce se departeaza de al treilea, dar impreuna vor forma intotdeauna un triunghi. Izolat, real, complet.
Doua puncte nu prezinta siguranta, n-ai cum sa le fixezi, nu gasesti nimic care sa le opreasca sa o ia in directii opuse. Daca sunt legate cu sfoara, aceasta se va rupe in cele din urma si ele se vor indeparta; daca sunt legate cu elastic, se vor distanta tot mai mult, pana la limita de rezistenta, ca apoi sa fie atrase indarat cu atata viteza, incat se vor ciocni cu o forta nimicitoare. ‘

Kate Morton, ‘Casa de la Riverton’

all the way to the moon and back

wow! who knew working is so exhausting??? ok, probably all of you who are doing it….but for me it was my first week, first serious one at least(i don’t count the few try-outs that happened over the years). yup. my first five days of residency. and i loved it and hated it in the same time.
and now i’m sitting here all alone, over-eating and supposedly resting when in fact i should be reading, going out or enjoying the day (night by now, but whatever). i ate all day, and now i’m still eating lots of chocolate and fantasizing about the cooking i want to do tomorrow, and the baking and shopping also, not exactly in this order though. just imagine a delicious cake with lots of fruits and cream and vanilla custard…mmmm…..

speaking about other things, guess what?! it’s 2010. a fresh new year for me, a new start, some big resolutions, some smaller ones too. (i’ve already started working on some of them, now i only need to keep things rolling.) new year’s eve was great too, i could post some pictures but i just know you’d fall in love with my lovability so i’m saving you a baaad choice (you don’t know it, but you SHOULD be thanking me)(and yes, i am aware that no one will be reading my post or the few that will have far better things to do than to fall for me, but hey, a girl’s allowed to dream sometimes, right? and this IS the world wide web where i can be anyone i choose to be…so just leave me to my dream…)

btw, does anyone know a good laptop doctor??? my little baby is having an itsy bitsy problem, more specifically an annoying burr-buzz-rattling sound, and it also started going blue on me…

oh boy…this is a lot of rambling for a saturday night…enough to last me for a week…enough to last for a whole blog probably, but who’s keeping count? not me, anyway…
oh yeah, i might be updating the rambling page soon, with some of my favourite quotes from books and movies. so…keep close! (but in the same time at a safe distance for your own mental health…mine’s gone a long time ago )

guilty pleasures

I love to know people’s secrets…it gives me a secret sense of power…and it makes me cherish my own secrets even more.
cause I do have secrets, things I haven’t told anyone,things even my closest friends couldn’t guess.
and HE is the only one I would share my deepest secret with…because he’s part of it.

the last two nights I’ve stayed awake reading some sweet/stupid/funny/dark&twisted/not-so-much-secrets here.

Otherwise, I’m re-reading ‘The Moor’s Last Sigh’ and loving every phrase of it, I’m waiting for a book in Spanish (this should be a challenge as well as a reward) and I’m packing to move again to a new New Beginning of my depressing/boring/lonely/unconvincing/failed life.

mi-e dor de mare. marea asta neagra.

da-da, chiar acum m-a lovit. acum vreo 2 minute, mai exact. din senin, din nebunie, din plictiseala sau mai stiu eu de ce??? de fapt chiar conteaza? important e ca mi s-a facut dor de mare. pentru ca anul asta n-am vazut-o nici macar putin. si as vrea sa am o zi in care sa simt vantul rece si sarat biciuindu-mi obrajii, in timp ce ma plimb pe faleza pustie. sa ii fac marii doua poze in timp ce mai scutura un val, sa pasesc pe nisipul ud si sa visez la departari nestiute, la vapoare si goelete, la carti ale copilariei…

vreau sa invat ca e iarna. vreau sa ma simt libera, ca un pescarus. si vreau sa vii cu mine, si sa imi simti visele asa cum se nasc ele, clocotind. vino…o noapte de povesti pe drum, un rasarit inghetat, o ora de muzica a marii…asta iti cer, asta iti ofer, vino…

about LOVE, as she knew it

Epoca firului

“Atatea cuvinte se pierd. Ies din gura si se dezumfla, pribegind fara rost, pana ce le sufla vantul in sant, ca pe niste frunze moarte. In zilele ploioase le poti auzi corul fosnind pe langa tine: Amfostofatafrumoasaterogmultnuplecasieucredcatrupulmeuedinsticlanu amiubitniciodatapenimenicredcasuntciudataiarta-ma…
A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa foloseasca un fir pentru a ghida cuvintele care, altminteri, ar fi putut sa se abata din drumul catre destinatia lor. Oamenii timizi purtau in buzunar cate un ghem de fire, dar si cei cu gura mare aveau nevoie de un fir, pentru ca, fiind obisnuiti sa fie auziti de toata lumea, nu se pricepeau sa se faca auziti de cineva anume. Distanta fizica dintre doi oameni care foloseau un fir era, de cele mai multe ori, redusa; cu cat era mai mica distanta, cu atat mai mult era nevoie de un fir. (…)

Uneori nici un fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucrul ce trebuie spus. In asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, este sa ghideze tacerea unei persoane.”

……………………………………………………….

E atat de frumoasa cartea asta, incat simt nevoia sa spun cuiva despre ea. Despre Alma cea mica, despre cum a plecat in cautarea unei alte Alma si pe drum a descoperit dragostea, viata, intrebarile. Despre nevoia pe care o simt de a descoperi trecutul, de a-mi regasi originile. Nu neaparat radacinile, trecutul de sange, ci trecutul de suflet, acela pe care vreau sa mi-l asum. In seara asta mi-ar fi placut sa ma ghemuiesc in bratele cuiva, strans, cu pieptul meu lipit de pieptul lui, si sa ii povestesc despre dragoste. Despre Alma. Despre mine. Sau poate doar as fi tacut. Si tacerea i-ar fi spus tot ce am vrut sa-i spun.

In seara asta mi-am adus aminte de Otto, soldatul neamt pe care l-au gazduit strabunicii. Mi-ar placea sa mai aud o data povestea lui, poate si matusii Ana i-ar placea sa o spuna. (cred ca exista povesti care au nevoie sa fie spuse, sa nu fie uitate. nu pentru altii, ci pentru ele insele. pentru ca o data ce le rostesti, le dai viata inca o data. )

about LOVE, as I know it

We built a tall, tall tower
Towards the sun, towards the sun
Took some words and built a wall
And called it love, called it love

And somewhere in all the talking

The meaning faded out

Oh, I wonder
When did it all stop making sense?
I don’t understand
I remember we were so sure, so innocent
Oh, but that was then
Can we ever go back again?
Can we ever go back?

prezidentiale

eu nu sunt un cetatean responsabil; nu sunt f sigura nici macar ca sunt un cetatean….eu nu am nici o parere. sau da, am o parere, poate am chiar mai multe, dar aleg sa nu mi le fac publice. reneg datoria civica. reneg societatea asta careia nici macar nu-i apartin. eu nu-s a ei, nu-s a lor, nu-s a nimanui. nu-s nici a mea. desfid aceste conventii care nici macar iluzia functionarii nu o mai pastreaza. daca as vrea sa apartin cumva, as alege sa apartin cuiva. pentru ca asta mi se pare cea mai frumoasa forma de interactiune.

once again, it seems as if time wasn’t moving, but standing still. the seconds don’t hurry, but crawl. or maybe i’m trapped in a bubble, and my life remains frozen while everybody else keeps going. detached.

poveste naiva

(please click ‘like’ on the photo)

insula era caraghios de mica. de fapt, nici nu era o insula, ii spusese el, ci un atol. ‘- hm, i can’t quite see the difference, she had replied. aren’t we on a piece of land, surrounded from all parts by this great topaz called sea?’ Curiozitatea insa ii era mare; si pana la urma, nu era asta unul din lucrurile pe care le iubea atat de mult la el? faptul ca stia asa multe, si era dispus sa i le explice si ei. o fascina. putea sa stea ore in sir in bratele lui, ascultandu-l vorbind despre orice, de la arta de a face fotografia perfecta pana la astronomie,  masinarii complicate, procese de fabricare, sisteme politice. Nu ii spusese niciodata, insa o fermeca vocea lui, siguranta cu care isi expunea ideile, claritatea lor, si o magulea faptul ca EL o considera demna de a-i fi partener de discutie, si isi gasea timpul si rabdarea necesare pt a-i explica ei totul.

Asa ca si de data asta, ca intotdeauna, intreba cu glasul de fetita nestiutoare: ‘- dar ce e un atol, dragul meu? de ce e diferit de o insula?’ Si astfel afla ca acvariul ei, asa cum numise din prima clipa ochiul de apa inconjurat de palmieri, era o laguna; si ca in asta consta diferenta dintre insula si atol. Facu ochii mari, zambi si spuse; ‘- si totusi, laguna poate in continuare sa fie acvariul meu? uite ce frumos se vad pestisorii inotand printre corali…’

bungalowul pe care il ocupau ei, o constructie rustica din lemn usor, isi deschidea terasa spre plaja. Acolo, leganandu-se in hamac, stateau si in seara asta. Soarele apusese de putin timp, stralucirea sa rosie se risipise, si acum mai era o urma de lumina albicioasa care scanteia pe apa; insulele din jur erau deja prinse in umbra. De undeva din vecini se strecura in surdina ritmul unei melodii; cuvintele se pierdeau pe apa.

era vacanta perfecta, cea pe care nici macar nu avusese curajul sa si-o imagineze vreodata. era oare acest lung sir de intamplari fericite viata ei? si, mai important, va continua in acelasi fel? dar….de ce sa se gandeasca acum la asa ceva? asa ca sorbi o gura din cocktailul de fructe exotice si se ghemui mai aproape de el, prea fericita pentru altceva.

 

 

ninge

afara ninge. (me – speechless, timeless yet time is running out on me)

iar m-am trezit devreme si mi-am inceput ziua tarziu… ce-i nou?!

i miss YOU. do you miss me sometimes too?